Examinările medico-legale în vederea eliberării certificatului medico-legal se referă la:
- constatarea virginității, capacității sexuale, vârstei, conformației sau dezvoltării fizice în circumstanțe precum constatarea virginității sau deflorării, viol, perversiuni sexuale, obținerea pentru minore a dispensei de vârstă în vederea căsătoriei, precum și constatarea stării obstetricale în cazuri de sarcină, viduitate, avort, naștere, lehuzie;
- constatarea leziunilor traumatice recente, înainte de dispariția leziunilor externe, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data producerii;
- constatarea capacității psihice, în vederea stabilirii capacității de exercițiu necesare pentru întocmirea unor acte de dispoziție și în cazul bolnavilor netransportabili, cu suferințe evolutiv letale sau aflați în stare gravă în condiții de spitalizare;
Certificatul medico-legal pentru constatarea leziunilor traumatice
Solicitările privind examinarea de către personalul specializat al S.J.M.L. Neamţ a persoanelor în vederea eliberării certificatelor medico-legale la cerere, sunt exclusiv externe, putând fi înaintate de către:
a. persoana în cauză, dacă a împlinit vârsta de 16 ani;
b. părinţi, pentru copii sub vârsta de 16 ani;
c. tutore sau autoritatea tutelară, pentru persoanele puse sub tutelă, precum şi de curator, în cazul în care s-a instituit curatela;
d. persoanele care îi îngrijesc pe minori, altele decât cele prevăzute la literele a,b,c;
e. directorul unităţii, pentru persoanele internate în cămine, spitale, internate şcolare, precum şi în alte asemenea instituţii;
f. comandantul locului de detenţie, pentru persoanele condamnate şi organul de urmărire penală sau instanţei de judecată, pentru persoanele aflate în stare de reţinere sau de deţinere;
g. orice altă persoană, pentru copii găsiţi, pentru persoanele debile mintal, pentru cei care nu se pot îngriji singuri şi nici nu sunt în grija cuiva;
h. orice persoană juridică, pe bază de contract, pentru asiguraţii sau angajaţii săi.
Examinările în vederea eliberării unui certificat medico-legal pot fi făcute în cadrul Laboratorului de Medicină Clinică Medico-Legală al S.J.M.L.Neamţ, cât şi în cadrul C.M.L.Roman, în funcţie de aria de competenţă teritorială atribuită fiecărei structuri.
În acest sens, solicitantul, în cazul în care se încadrează în situaţia prevăzută la litera a, completează o cerere (tip 1) şi, după achitarea taxei corespunzătoare serviciului solicitat, o depune la Cabinetul de Consultaţii din cadrul S.J.M..L.Neamţ, respectiv C.M.L.Roman.În cazul în care, persoana pentru care se doreşte eliberarea unui certificat medico-legal se află într-una din situaţiile prevăzute la literele b-h, atunci solicitantul, conform prevederilor de mai sus, completează o cerere (tip 2) şi precizează care este persoana pentru care se solicită examinarea medico-legală.
La depunerea cererii, se va verifica valabilitatea actului de identitate şi exactitatea datelor încrise în cerere cu cele din actul de identitate, în acest sens fiind solicitat actul de identitate al persoanei în cauză. Când se consideră necesar, se poate realiza şi o copie a actului de identitate al persoanei în cauză, care se ataşează la dosarul cazului. Nu sunt acceptate cererile care sunt în afara domeniului de activitate şi cererile care conţin date eronate.
Solicitările privind eliberarea certificatului medico-legal pentru constatarea leziunilor traumatice se pot face în maxim 30 de zile de la producerea evenimentului.
Dacă, în urma examinării medico-legale a solicitantului, se consideră necesară investigarea interdisciplinară suplimentară a acestuia, medicul legist responsabil de caz emite după caz bilete de trimitere către alte unităţi medicale, conform formularului „Bilet de trimitere”, care sunt înmânate solicitantului pe bază de semnătură. De asemenea, dacă solicitantul a fost internat sau a beneficiat de îngrijiri medicale, se solicită acte sau informaţii medicale de la unitatea medicală în cauză, conform formularului „Solicitare acte medicale”, respectiv „Solicitare informaţii medicale”. Pentru alte situaţii, în afara celor menţionate mai sus, medicul legist responsabil de caz elaborează adrese oficiale în care precizează documentele sau informaţiile medicale de care are nevoie pentru efectuarea expertizei.
Până la primirea rezultatelor investigaţiilor suplimentare, dosarul rămâne la Cabinetul de Consultaţii, într-o mapă de aşteptare.
În cazul în care persoana în cauză refuză efectuarea examinărilor complementare solicitate de medicul legist responsabil de caz sau punerea la dispoziţia a actelor medicale solicitate de medicul legist responsabil de caz, se consemnează refuzul acesteia pe bază de semnătură.
La întocmirea actelor medico-legale, medicul legist are obligaţia de a lua în considerare certificatele, referatele medicale şi fişele de observaţie clinică emise de unităţi sanitare ale Ministerului Sănătăţii sau acreditate de acesta, cu excepţia biletelor de trimitere, reţetelor, consulturilor înscrise pe reţete, concediilor medicale, biletelor de externare.
În maxim 2 zile lucrătoare, de la primirea tuturor rezultatelor investigaţiilor suplimentare recomandate, precum şi a actelor medicale solicitate, dosarul este înaintat medicului legist responsabil de caz în vederea stabilirii concluziilor. Acesta, în maxim 2 zile lucrătoare, elaborează concluziile.
Certificatul medico-legal este elaborato în două exemplare.
Predarea certificatului se face pe bază de semnătură, consemnată în cererea tip 1, respectiv cererea tip 2.
Dacă în termen de 3 luni de la solicitarea investigaţiilor interdisciplinare, rezultatul acestora nu este primit sau sunt aduse rezultate parţiale, dosarul este înaintat medicului legist responsabil de caz, iar acesta stabileşte concluziile în baza datelor medicale şi medico-legale existente.
Certificatul medico-legal se eliberează o singură dată unei persoane pentru un eveniment. În cazul în care persoana revine pentru eliberarea unui certificat medico-legal, acesta se poate elibera numai dacă este legat de un alt eveniment decât cel declarat anterior. În această situaţie, solicitantul completează o altă cerere, care este tratată distinct de solicitarea anterioară.
În cazul în care solicitantul revine asupra cererii iniţiale cu un alt tip de solicitare, atunci acesta completează o altă cerere, care este tratată distinct faţă de prima solicitare.
Pentru fiecare cerere, se eliberează un Certificat medico-legal distinct.
În cazul în care, după eliberarea Certificatului medico-legal, solicitantul aduce rezultate ale unor investigaţii suplimentare, examinări clinice sau dovezi ale unor spitalizări survenite ulterior emiterii certificatului medico-legal iniţial, atunci acesta este rugat să completeze formularul „Cerere de completare CML”. Pentru eliberarea unui Certificat medico-legal completat, la momentul aducerii actelor medicale suplimentare, solicitantul va preciza, sub semnătură, pe Cererea de completare C.M.L. actele medicale în baza cărora se solicită reexaminarea medico-legală, tipul şi numărul acestora, precum şi data predării lor.
Atunci când persoana în cauză doreşte efectuarea de fotocopii ale Certificatului medico-legal eliberat, aceasta este rugată să completeze „Cerere efectuare fotocopie act medico-legal”. Solicitarea de fotocopii ale unui certificat medico-legal nu poate fi făcută decât de persoana în cauză. De asemenea, eliberarea fotocopiilor solicitate nu se face decât persoanei în cauză sau unei persoane desemnate de aceasta în scris, pe cererea depusă.
Dacă persoana examinată este greu deplasabilă şi doreşte ca certificatul medico-legal să fie ridicat de o altă persoană, după examinarea clinică, persoanei în cauză i se solicită să desemneze în scris, persoana care urmează să ridice certificatul. Consemnarea se face în scris, pe cererea depusă de către solicitant.
Certificatul medico-legal psihiatric pentru atestarea capacităţii de exerciţiu
Solicitările către S.J.M.L. Neamţ, care vizează eliberarea unui certificat medico-legal psihiatric, sunt exclusiv externe, fiind primite numai din partea persoanelor fizice.
În acest sens, solicitantul completează o cerere tip şi apoi achită taxa corespunzătoare serviciului solicitat. La depunerea cererii, solicitantului i se comunică prin Secretariatul S.J.M.L. Neamţ ziua în care va avea loc consultul psihiatric.
Solicitările privind efectuarea de examinări medico-legale psihiatrice în vederea stabilirii capacităţii de exerciţiu se primesc doar la Cabinetul de Consultaţii din cadrul Laboratorului de Medicină Clinică şi Psihiatrie Medico-legală al S.J.M.L. Neamţ.
Cererea este înregistrată la Secretariatul S.J.M.L.Neamţ, unde se verifică exactitatea datelor încrise în cerere cu cele din actul de identitate, în acest sens, fiind efectuată şi o copie a actului de identitate al solicitantului, care se anexează la cerere. Nu sunt acceptate cererile care sunt în afara domeniului de activitate şi cererile care conţin date eronate.
În cazul în care se doreşte efectuarea consultului psihiatric la domiciliul solicitantului, înainte de depunerea cererii, aceasta este supusă mai întâi aprobării Şefului S.J.M.L. Neamţ. Se aprobă efectuarea examinării la domiciliu numai pe baza prezentării unor documente medicale justificative de la medicul de familie sau de la unităţi spitaliceşti, documente care se reţin la arhiva cazului.
La nivelul S.J.M.L. Neamţ, prin decizie a Şefului S.J.M.L. Neamţ, au fost constituite:
- Comisia Expertiză Psihiatrică - Majori, formată din: un medic legist primar din cadrul S.J.M.L. Neamţ (care este şi preşedintele comisiei) şi doi medici psihiatri care îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ sau al unor unităţi medico-sanitare prestatoare de servicii, acreditate de Ministerul Sănătăţii, cu aprobarea nominală a direcţiei de sănătate publică judeţeană.
- Comisia de Expertiză Psihiatrică - Minori, formată din: un medic legist primar din cadrul S.J.M.L. Neamţ (care este şi preşedintele comisiei), un medic psihiatru specialist în psihiatrie infantilă şi un medic psihiatru care îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ sau al unor unităţi medico-sanitare prestatoare de servicii, acreditate de Ministerul Sănătăţii, cu aprobarea nominală a direcţiei de sănătate publică judeţeană.
Cel puţin unul dintre cei doi psihiatri trebuie să fie medic primar psihiatru. Comisiile de Expertiză Psihiatrică se reunesc săptămânal cu exceptia perioadei de concediu. După înregistrarea solicitării, aceasta este predată preşedintelui Comisiei de Expertiză Psihiatrică. Acesta analizează dosarul şi, după caz, comunică solicitantului necesitatea prezentării persoanei în cauză la sediul S.J.M.L. Neamţ, fie în vederea programării pentru internare într-un spital de psihiatrie, fie în vederea examinării de către Comisie.
În cazul în care preşedintele Comisiei de Expertiză Psihiatrică recomandă internarea persoanei în cauză într-un spital de psihiatrie, fie pentru stabilirea unui diagnostic prin investigaţii clinice şi paraclinice, fie pentru urmarea unui plan terapeutic, în condiţii de supraveghere clinică, atunci internarea în spital se face prin „Biletul de trimitere în vederea internării”, cu nominalizarea spitalului în care urmează a fi internată persoana.
Totodată, se comunică atât persoanei în cauză, cât şi aparţinătorilor sau reprezentantului legal al acesteia că dacă nu se supun acestei dispoziţii la ziua programată pentru internare, certificatul nu va putea fi întocmit. Pe perioada internării în spital, după finalizarea examenelor de specialitate recomandate, se procedează la examinarea persoanei în cauză de către Comisia de Expertiză Psihiatrică. În acest sens, se solicită spitalului în care a fost internată persoana copia completă a foii de observaţie şi a investigaţiilor efectuate. În spital, la examinarea persoanei în cauză participă şi un psiholog care efectuează o examinare psihologică, constatările şi concluziile sale fiind consemnate în formularul “Bilet de trimitere pentru examinare psihologică”, care se ataşează la foia de observaţii a persoanei în cauză.
Totodată, solicitantul primeşte un „Bilet de trimitere în vederea eliberării unui certificat medical”, adresat, în funcţie de domiciliul solicitantului, secţiei Psihiatrie din cadrul policlinicii în raza căreia îşi are domiciliul. De asemenea, solicitantul primeşte un „Bilet de trimitere către medicul de familie”, prin care se solicită eliberarea unei adeverinţe medicale din care să rezulte dacă persoana în cauză este sau nu în evidenţă cu diferite afecţiuni.
Toate solicitările privind prezentarea unor acte medicale, respectiv efectuarea examenului psihologic sau recomandarea de internare în spital sunt înmânate solicitantului pe bază de semnătură.
În cazul în care persoana în cauză refuză internarea în spital, efectuarea examenului psihologic sau punerea la dispoziţia a actelor medicale solicitate de comisie, se consemnează refuzul acesteia pe bază de semnătură.
Examinarea persoanei în cauză în cadrul Comisiei de Expertiză Psihiatrică se face numai pe baza unui act de identitate. Când persoana nu posedă niciun act de identitate, aceasta va fi însoţită de un martor, care confirmă nemijlocit comisiei identitatea persoanei ce urmează a fi examinată. Totodată, se amprentează indexul de la mâna stângă a persoanei în cauză pe adresa de solicitare sau pe formularul tipizat pe care se consemnează ciorna raportului. În cazul minorului, examinarea se face în prezenţa unui părinte sau a reprezentantului legal al acestuia.
Efectuarea examenului psihic se face cu respectarea tuturor drepturilor legale ale persoanei examinate.
Examinarea medico-legală psihiatrică poate fi făcută în prezenţa a cel puţin doi din cei trei membri ai Comisiei de Expertiză Psihiatrică.
Pentru situaţiile în care nu se consideră necesară internarea într-un spital, după examinarea psihiatrică, persoana în cauză primeşte un „Bilet de trimitere”, în vederea efectuării unui examen psihologic. În funcţie de recomandarea Comisiei, psihologul agreat de Comisie efectuează o evaluare psihologică corespunzătoare persoanei în cauză.
Atunci când toate actele solicitate, respectiv rezultatele examenului psihologic şi foia de observaţie din spital (în cazul internării) au fost aduse, dosarul cazului este predat preşedintelui comisei. La proxima întrunire a comisiei, dosarul solicitantului este prezentat în cadrul Comisiei de Prima Expertiză Psihiatrică, în vederea analizării sale. În urma analizei, membrii comisiei stabilesc concluziile şi elaborează „Certificatul medico-legal psihiatric”.
Predarea certificatului se face prin Secretariatul S.J.M.L. Neamţ, pe bază de semnătură, consemnată pe cerere.
În cazul în care se doreşte efectuarea examinării psihiatrice la domiciliul solicitantului, Şeful S.J.M.L. Neamţ desemnează cel puţin doi din cei trei membri ai comisiei care urmează să facă examinarea la domiciliul persoanei în cauză. La domiciliul persoanei în cauză se deplasează de asemenea şi psihologul agreat de S.J.M.L. Neamţ.
Dacă persoana examinată este greu deplasabilă şi doreşte ca certificatul medico-legal psihiatric să fie ridicat de o altă persoană, după examinarea psihiatrică, persoanei în cauză i se solicită să desemneze în scris, în faţa comisiei, persoana care urmează să ridice certificatul. Consemnarea se face pe cererea depusă de către solicitant. Dacă persoana în cauză nu aduce actele solicitate de membrii comisiei până la cel mult 3 luni de la examinarea de către comisie, dosarul se arhivează.