Normele Procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 19 septembrie 2000
Secţiunea I – Dispoziţii Generale
Art. 1 Instituţiile de medicină legală îşi organizează activitatea şi funcţionează, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, ale Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 774/2000, şi ale prezentului ordin.
Art. 2 (1) Instituţiile de medicină legală asigură servicii de medicină legală în mod permanent, printr-un program de activitate menit să asigure accesibilitate – zi şi noapte, precum şi printr-un program de lucru cu publicul pentru zilele de lucru. (2) Lucrările constând în cercetarea la faţa locului şi ridicarea cadavrului, autopsii urgente, cercetarea cazurilor în care există pericolul dispariţiei unor mijloace de probă sau schimbarea unor situaţii de fapt se efectuează în regim de permanenţă. (3) Programul de permanenţă se asigură prin ore de gardă în institutele de medicină din centrele universitare, denumite în continuare institute de medicină legală, şi în serviciile de medicină legală judeţene sau prin chemări de la domiciliu ale medicilor în serviciile de medicină legală unde nu se pot organiza ore de gardă. (4) Programul de permanenţă prin chemări de la domiciliu ale medicilor se comunică organelor de urmărire penală, iar programul de lucru cu publicul se afişează la loc vizibil în institutele de medicină legală.
Art. 3 Constatările şi expertizele medico-legale se efectuează pe baza principiului metodologiei unitare şi al nerestricţionării accesului medicului legist la informaţia medicală.
Art. 4 Constatările şi expertizele medico-legale se efectuează după o metodologie unitară stabilită de Consiliul superior de medicină legală şi Ministerul Sănătăţii, în conformitate cu prevederile Art. 13 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală.
Art. 5 Medicii legişti au obligaţia să păstreze secretul de serviciu şi să asigure protecţia informaţiilor, în conformitate cu normele deontologiei profesionale. În scopul îndeplinirii acestei obligaţii medicii legişti: a) aduc la cunoştinţă persoanelor interesate rezultatul lucrărilor medico-legale numai în cazul în care prin aceasta nu se aduce atingere activităţii de urmărire penală; b) păstrează secretul în ceea ce priveşte lucrările şi constatările pe care le efectuează, putând folosi materialul documentar al lucrărilor medico-legale pentru comunicări sau lucrări ştiinţifice numai după soluţionarea cauzei.
Art. 6 Medicii legişti au obligaţia să respecte principiile deontologiei profesionale şi ale eticii medicale. Medicul legist nu poate fi obligat să desfăşoare activităţi profesionale care contravin normelor deontologiei profesionale şi ale eticii medicale.
Art. 7 Medicul legist care a eliberat un certificat medico-legal nu mai poate participa la efectuarea unei noi expertize medico-legale sau la redactarea unui raport de expertiză în aceeaşi cauză. În această situaţie sau în alte cazuri de incompatibilitate, precum şi ori de câte ori medicul legist este împiedicat, din alte motive justificate, să efectueze lucrarea solicitată este obligat să comunice de îndată acest fapt, în scris, organului medico-legal competent, pentru a desemna un alt medic legist, arătând şi motivele incompatibilităţii.
Art. 8 În efectuarea lucrării medico-legale medicul legist sau comisia desemnată are un rol activ constând în: a) posibilitatea de a solicita extinderea examinării altor aspecte cu implicaţii medico-legale constatate, deosebite de cele ce formează obiectul lucrării; b) obligaţia de a consemna în actele medico-legale elemente medico-legale care constituie indiciile unei infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, constatate cu ocazia examinărilor medico-legale efectuate la solicitarea persoanelor interesate, şi de a le comunica organelor judiciare competente.
Secţiunea II – Actele medico-legale
Art. 9 (1) Actele medico-legale sunt raportul de expertiză, raportul de constatare, certificatul, buletinul de analiză şi avizul. (2) În sensul prezentelor norme: a) prin raport de expertiză medico-legală se înţelege actul întocmit de un expert la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată şi care cuprinde datele privind expertiza efectuată. Expertiza medico-legală se efectuează în situaţiile prevăzute la Art. 116 şi 117 din Codul de procedură penală, precum şi la Art. 201 din Codul de procedură civilă; b) prin raport de constatare medico-legală se înţelege actul întocmit de medicul legist la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată şi care cuprinde date privind constatarea efectuată. Constatarea medico-legală se efectuează în situaţiile prevăzute la Art. 112 şi 14 din Codul de procedură penală; c) prin certificat medico-legal se înţelege actul întocmit de medicul legist la cererea persoanelor interesate şi care cuprinde date privind examinarea medico-legală; d) prin buletin de analiză se înţelege actul întocmit de specialiştii instituţiilor de medicină legală sau de persoanele competente din cadrul instituţiilor de medicină legală, la cererea persoanelor interesate, şi care cuprinde date privind examenul complementar; e) prin aviz medico-legal se înţelege actul întocmit de Comisia superioară medico-legală, precum şi de comisiile de avizare şi control al actelor medico-legale, la solicitarea organelor judiciare, prin care se aprobă conţinutul şi concluziile actelor medico-legale şi se recomandă efectuarea unor noi expertize sau se formulează concluzii provizorii.
Art. 10 (1) La întocmirea actelor medico-legale medicul legist sau comisia desemnată are următoarele obligaţii: a) să ia în considerare certificatele, referatele medicale şi fişele de observaţie clinică emise de unităţi sanitare ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei sau acreditate de acesta; b) să verifice dacă documentele menţionate la lit. a) prezintă următoarele elemente de siguranţă: număr de înregistrare, ştampila unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului, care trebuie să menţioneze specialitatea şi codul medicului, iar în cazul fotocopiilor, menţiunea „conform cu originalul”, atestată de medicul responsabil. (2) Medicul legist nu poate lua în considerare informaţii cuprinse în alte tipuri de înscrisuri medicale decât cele prevăzute la alin 1), cum ar fi bilete de trimitere, reţete, consulturi înscrise pe reţete, concedii medicale, bilete de externare.
Art. 11 (1) Raportul de expertiză sau constatare medico-legală cuprinde antetul, ştampila şi numărul de înregistrare al instituţiei de medicină legală în care a fost efectuată şi se înregistrează în registrul de evidenţă. (2) Copiile de pe raportul de expertiză sau de constatare medico-legală se arhivează pe o perioadă nedeterminată. (3) Raportul de expertiză sau de constatare medico-legală, precum şi certificatul medicul legal se semnează de toţi cei care au participat la întocmirea lui. Opiniile divergente se consemnează în cuprinsul raportului sau al certificatului medico-legal, separat şi motivat. (4) În cazul în care evoluţia leziunilor menţionate la prima expertiză apar date medicale noi, complicaţii sau sechele, actele medico-legale se pot completa sau modifica numai de către medicul legist care a efectuat prima expertiză.
Secţiunea III – Reguli generale privind examinările medico-legale
Art. 12 Constatările şi expertizele medico-legale constau în: a) examinări şi cercetări privind cadavre umane sau părţi din acestea; b) examinări şi cercetări privind produse biologice şi cadaverice; c) examinări şi cercetări privind persoane în viaţă; d) evaluarea unor lucrări medicale şi medico-legale în legătură cu activitatea medico-legală, precum şi suplimente de expertiză.
Art. 13 (1) Examinările şi cercetările privind persoane în viaţă se realizează după verificare de către medicul legist a identităţii persoanei pe baza cărţii de identitate, a adeverinţei temporare de identitate sau a paşaportului, ale cărui seria şi număr se menţionează în certificatul medico-legal. (2) În cazul în care persoana examinată nu prezintă actele prevăzute la alin. (1), faptul se menţionează în certificatul medico-legal, pentru identificare luându-se impresiunile digitale de la indexul stâng pe documentul prin care solicită examinarea.
Art. 14 (1) Persoanele aflate în stare de reţinere vor fi examinate în prezenţa personalului de pază de acelaşi sex. (2) Persoanele minore se examinează în prezenţa unuia dintre părinţi sau a reprezentantului legal ori, în lipsa acestora, în prezenţa unui membru major al familiei, de acelaşi sex cu minorul.
Art. 15 Examinările medico-legale în vederea eliberării certificatelor medico-legale, la cererea persoanelor interesate, se referă la: a) constatarea virginităţii, capacităţii sexuale, vârstei, conformaţiei sau dezvoltării fizice în circumstanţe precum constatarea virginităţii sau deflorării, viol, perversiuni sexuale, obţinerea pentru minore a dispensei de vârstă în vederea căsătoriei, precum şi constatarea stării obstetricale în cazuri de sarcină, viduitate, avort, naştere, lehuzie; b) constatarea leziunilor traumatice recente, înainte de dispariţia leziunilor externe, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data producerii; c) constatarea infirmităţilor şi a stărilor de boală consecutive leziunilor traumatice certificate conform lit. b); d) constatarea capacităţii psihice, în vederea stabilirii capacităţii de exerciţiu necesare pentru întocmirea unor acte de dispoziţie şi în cazul bolnavilor netransportabili, cu suferinţe evolutiv letale sau aflaţi în stare gravă în condiţii de spitalizare; e) constatarea stării de sănătate, având ca scop stabilirea aptitudinilor unei persoane de a exercita o anumită activitate sau profesie.
Art. 16 Solicitările de examinare în vederea eliberării certificatelor medico-legale, la cererea persoanelor interesate, pot fi înaintate de către: a) persoana în cauză, dacă a împlinit vârsta de 16 ani; b) părinţi, pentru copiii sub vârsta de 16 ani; c) tutore sau autoritatea tutelară, pentru persoanele puse sub tutelă, precum şi de curator, în cazul în care s-a instituit curatela; d) persoanele care îi îngrijesc pe minori, altele decât cele prevăzute la lit. a), b) şi c); e) directorul unităţii, pentru persoanele internate în cămine, spitale, internate şcolare, precum şi în alte asemenea instituţii; f) comandantul locului de deţinere, pentru persoanele condamnate, şi organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, pentru persoanele aflate în stare de reţinere sau de deţinere; g) orice altă persoană, pentru copiii găsiţi, pentru persoanele debile mintal, pentru cei care nu se pot îngriji singuri şi nici nu sunt în îngrijirea cuiva; h) orice persoană juridică, pe bază de contract, pentru asiguraţii sau angajaţii săi.
Art. 17 (1) Prin examinări complementare se înţelege activităţile medico-legale care completează lucrarea deja efectuată, precum examene histopatologice, bacteriologice, hematologice, toxicologice, radiologice, biocriminalistice, etc. privind piese anatomice, secreţii, dejecţii, pete, urme, examene ale obiectelor şi substanţelor, cercetări experimentale, cercetări medico-legale la locul faptei sau la locul unde s-a aflat cadavrul. (2) Examinările complementare nu constituie expertize sau constatări medicolegale, indiferent dacă sunt efectuate de medicul legist sau, la cererea acestuia, de alţi specialişti din unităţi sanitare.
Art. 18 Examinările medico-legale solicitate de persoanele interesate şi eliberarea certificatelor medico-legale se efectuează la sediul instituţiilor de medicină legală. Certificatul medico-legal se eliberează persoanei examinate în termen de maximum 7 zile de la examinare sau de la depunerea rezultatelor examenelor clinice şi paraclinice indicate de medicul examinator.
Art. 19 (1) Examinările medico-legale dispuse de instanţele de judecată sau de organele de urmărire penală se efectuează de regulă la sediul instituţiilor de medicină legală sau, în caz de urgenţă, la sediul unităţilor sanitare unde persoana implicată se află imobilizată. (2) Examinarea la domiciliu sau la reşedinţa persoanei examinate se poate aproba, în mod excepţional, de conducătorul instituţiei de medicină legală.
Art. 20 (1) Rezultatele examinărilor, finalizate într-un raport de expertiză sau constatare medico-legală, după caz, se expediază organului care a dispus examinarea, în termen de 7 zile de la examinarea persoanei sau de la depunerea documentelor necesare pentru întocmirea lucrării, cum ar fi: acte medicale de la dosar, filme radiologice sau examinări clinice ori paraclinice indicate de medicul examinator. (2) În situaţia în care expertiza se efectuează de către o comisie, termenul de expediere este de 10 zile.
Art. 21 În cazul în care organele în drept solicită concluzii imediat, în mod excepţional, după efectuarea unei lucrări medico-legale, instituţia de medicină legală înaintează informaţiile solicitate, sub formă de constatări preliminare, de îndată sau în cel mult 72 de ore de la solicitare. Constatările preliminare nu au caracter de concluzii şi se referă numai la elementele obiective rezultate din lucrările efectuate până în acel moment, pe baza materialelor avute la dispoziţie.
Art. 22 (1) Organele judiciare care dispun efectuarea unor constatări sau expertize medico-legale se adresează în scris instituţiei de medicină legală competente. (2) Documentul prin care se solicită efectuarea constatării sau expertizei medico-legale va cuprinde: a) datele de identificare a subiectului sau obiectului asupra căruia urmează să se efectueze lucrarea; b) tipul expertizei sau constatării medico-legale; c) întrebările la care medicul legist trebuie să răspundă; d) materialele şi datele care sunt puse la dispoziţie medicilor legişti; e) caracterul de urgenţă şi termenul sugerat pentru efectuarea lucrării. (3) În cazul expertizei psihiatrice şi al avizelor solicitate comisiei superioare sau comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale se înaintează obligatoriu materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. (4) În cazul în care sunt numiţi şi experţi care reprezintă părţile interesate, se menţionează datele de identitate ale acestora, pentru ca experţii oficiali să îi poată contacta în vederea efectuării lucrărilor.
Art. 23 După recepţionarea solicitării conducătorul unităţii de medicină legală desemnează în scris, de îndată, medicul legist sau comisia care urmează să efectueze lucrarea şi comunică organelor judiciare cheltuielile pentru efectuarea lucrărilor.
Art. 24 (1) În cazul în care medicul legist consideră necesar, el poate solicita organelor judiciare care au cerut constatarea sau expertiza medico-legală să îi pună la dispoziţie materialul dosarului, necesar pentru efectuarea acestora. (2) Dacă medicul legist consideră necesară examinarea persoanei sau efectuarea unor investigaţii medicale de specialitate, el poate solicita, potrivit dispoziţiilor legale, organelor judiciare care au cerut efectuarea constatării sau expertizei ă dispună în consecinţă. (3) În cazuri excepţionale expertiza medico-legală se poate efectua numai pe baza documentelor medicale ori medico-legale. (4) În cazul refacerii totale sau parţiale a examinărilor clinice sau paraclinice, al verificării datelor cuprinse în documente sau lucrări, precum şi al oricăror alte analize şi cercetări ştiinţifice necesare, medicul legist sau comisia de expertiză examinează persoanele în cauză.
Art. 25 În cazul în care instituţiile sanitare refuză nejustificat punerea la dispoziţie a informaţiilor solicitate sau examinarea nemijlocită a persoanei, instituţiile de medicină legală comunică organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei punerea în imposibilitate de efectuare a lucrării solicitate.
Secţiunea IV – Constatarea şi Expertiza Medico-Legală referitoare la persoane în viaţă
Art. 26 Constatarea şi expertiza medico-legală referitoare la persoane în viaţă, efectuate la cererea organelor judiciare, constau în examinări clinice şi complementare radiologice, hematologice, serologice, bacteriologice, antropologice, dermatologice, genetice şi altele, putând avea ca obiect: a) constatarea sexului, virginităţii, capacităţii sexuale, vârstei, conformaţiei sau dezvoltării fizice, precum şi a elementelor necesare pentru stabilirea filiaţiei; b) constatarea leziunilor traumatice, a infirmităţilor şi a stărilor de boală consecutive acestora; c) constatarea stării obstetricale, cum ar fi sarcina, viduitatea, avortul, naşterea, lehuzia; d) evaluarea stării de sănătate, având ca scop stabilirea aptitudinilor unei persoane de a exercita o anumită activitatea sau profesie; e) constatarea capacităţii psihice;
Art. 27 (1) Comisia de expertiză se constituie în mod obligatoriu n cazurile în care legea prevede expres acest lucru, precum şi când are ca obiect: a) evaluarea capacităţii psihice a unei persoane, în scopul stabilirii elementelor necesare pentru aprecierea responsabilităţii penale sau a responsabilităţii civile; b) amânarea sau întreruperea executării pedepsei private de libertate, din motive medicale; c) constatarea stărilor morbide care sunt urmarea unor fapte medicale ilicite, a unor deficienţe sau a nerespectării normelor tehnice medicale; d) investigarea filiaţiei; e) evaluarea capacităţii de muncă; f) stabilirea aptitudinilor unei persoane de a exercita o anumită activitate sau profesie, precum conducerea de autovehicule, de aparate de zbor, de portarmă în cadrul noilor expertize; g) efectuarea unei noi expertize medico-legale. (2) În cazul efectuării unei noi expertize medico-legale comisia este formată din 3 membri, din care cel puţin 2 au un grad profesional egal sau superior medicului legist care a efectuat prima expertiză, iar la grade profesionale egale se va ţine seama de gradul didactic universitar. (3) Pot face din comisia de expertiză, la solicitarea acesteia, medicii şi alţi specialişti din diferite domenii biomedicale.
Art. 28 (1) Expertiza medico-legală psihiatrică se face numai prin examinarea nemijlocită a persoanei, în cadrul unei comisii alcătuite dintr-un medic legist, care este preşedintele comisiei, şi 2 medici psihiatri. Aceste comisii nu se pot organiza la nivelul cabinetelor medico-legale. (2) Expertizele medico-legale psihiatrice se efectuează la sediul instituţiilor medico-legale, cu următoarele excepţii, dacă se efectuează prima expertiză: a) în cazul bolnavilor psihici cronici, când transportul şi examinarea acestora nu se pot face în siguranţă deplină, comisia de expertiză medico-legală psihiatrică efectuează examinarea în cadrul spitalelor de psihiatrie sau în cadrul secţiilor de psihiatrie ale spitalelor penitenciare; b) în cazul persoanelor aflate în arest preventiv comisia de expertiză medico-legală psihiatrică poate efectua examinarea şi în cadrul secţiilor de psihiatrie ale spitalelor penitenciare, putând coopta în comisia de expertiză pe medicul şef de secţie, dacă este medic primar; c) în cazul bolnavilor netransportabili, cu suferinţe evolutiv letale sau aflaţi în stare gravă în condiţii de spitalizare comisia se poate deplasa la patul bolnavului pentru efectuarea expertizei numai în situaţia în care această lucrare este necesară în vederea încheierii unui act de dispoziţie. Asigurarea transportului de la şi la sediul instituţiei medico-legale respective se face de către familia sau aparţinătorii persoanei respective. (3) Membrii comisiei sunt desemnaţi după cum urmează: a) la nivelul institutelor de medicină legală directorul institutului desemnează, prin dispoziţie scrisă, un medic legist primar şi 2 medici psihiatri specialişti sau primari ce pot fi cooptaţi şi din cadrul spitalelor clinice de psihiatrie, prin propunere nominală şi de comun acord cu conducerile unităţilor sanitare respective, sau al unor unităţi medico-sanitare prestatoare de servicii, acreditate de Ministerul Sănătăţii, şi cu avizul Consiliului superior de medicină legală; b) la nivel serviciilor de medicină legală judeţene medicul legist desemnează, prin dispoziţie scrisă, un medic legist primar şi 2 medici psihiatri din cadrul secţiei de psihiatrie a spitalului judeţean respectiv sau al unor unităţi medico-sanitare prestatoare de servicii acreditate de Ministerul Sănătăţii, cu aprobarea nominală a direcţiei de sănătate publică judeţene, cel puţin unul dintre cei 2 psihiatri trebuind să fie medic primar psihiatru. (4) Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează numai pentru o anumită faptă sau circumstanţă, având ca obiecte principale stabilirea capacităţii psihice la momentul comiterii unei fapte prevăzute de legea penală sau al exercitării unui drept, a capacităţii psihice la momentul examinării şi aprecierea asupra periculozităţii sociale şi necesităţii instituirii măsurilor de siguranţă cu caracter medical.
Art. 29 În vederea efectuării expertizei psihiatrice se pun la dispoziţie comisiei toate documentele din dosar, necesare pentru efectuarea expertizei. În cazul în care expertiza priveşte persoane minore, dosarul va conţine şi ancheta socială, precum şi datele privind performanţa şcolară.
Art. 30 (1) Expertiza medico-legală pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei private de libertate pe motive medicale se efectuează numai prin examinarea nemijlocită a persoanei de către o comisie. (2) Comisiile de expertiză sunt alcătuite din: a) un medic legist, care este preşedintele comisiei; b) unul sau mai mulţi medici având cel puţin gradul de medic specialist, în funcţie de bolile de care suferă cel examinat, acest medic urmând să stabilească diagnosticul şi indicaţiile terapeutice. c) un medic, reprezentant al reţelei sanitare a direcţiei penitenciarelor care, cunoscând posibilităţile de tratament din cadrul reţelei din care face parte, stabileşte împreună cu medicul legist unde se poate aplica tratamentul pentru afecţiunea respectivă: în reţeaua sanitară a direcţiei penitenciarelor sau în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi Familiei. (3) După efectuarea unei noi expertize la Institutul de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici” Bucureşti, pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei private de libertate pe motive medicale, nu se mai poate solicita sau efectua o expertiză la altă unitate medico-legală inferioară ierarhic.
Art. 31 (1) Expertiza medico-legală a filiaţiei, în vederea cercetării paternităţii, se efectuează la cererea instanţelor de judecată sau la cererea persoanelor interesate, în cadrul institutelor de medicină legală conform competenţei teritoriale şi profesionale şi normelor metodologice stabilite de Consiliul superior de medicină legală, de către o comisiei alcătuită dintr-un medic legist care este preşedintele comisiei şi 2 medici sau biologic specialişti în serologie medico-legală. (2) Expertiza filiaţiei parcurge mai multe etape succesive, şi anume: serologică, HLA şi ADN. (3) Pe parcursul cercetării filiaţiei se pot efectua succesiv sau concomitent cu etapele prevăzute la pct. (2), expertize privind perioada de concepţie, evaluarea capacităţii de procreare, precum şi, după ce copilul a împlinit vârsta de 3 ani, expertiza antropologică.
Art. 32 Expertiza medico-legală a capacităţii de muncă se face de către o comisie care este formată dintr-un medic legist, care este preşedintele comisiei, un medic specialist, în funcţie de afecţiunile cercetare, şi un medic specialist în expertiza medicală a capacităţii de muncă.
Art. 33 (1) În vederea efectuării expertizei medico-legale pentru a stabili intoxicaţia etilică recoltarea sângelui, necesar pentru determinarea alcoolemiei se face în cadrul instituţiilor de medicină legală, sau, dacă acest lucru nu este posibil, în alte unităţi sanitare de la toate persoanele aduse de organele competente, cu respectarea normelor metodologice privind recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice. (2) Calculul retroactiv al alcoolemiei oferă valori teoretice aproximative. (3) Calculul retroactiv al alcoolemiei se efectuează numai în institutele de medicină legală de către o comisie formată dintr-un medic legist primar şi un farmacist sau toxicolog primar, care lucrează în cadrul laboratorului de toxicologie medico-legală al institutului respectiv, ambii având statutul de expert. (4) expertiza de recalculare a alcoolemiei se efectuează numai în cazurile în care s-au recoltat două probe de sânge la un interval de o oră între ele, precum şi, în mod excepţional, în cazul persoanelor aflate în stare clinică gravă: comă, şoc traumatic şi/sau hemoragic, intervenţii chirurgicale de urgenţă, dovedite prin documente medicale şi de la care nu s-a putut preleva a doua probă de sânge. Calculul retroactiv al alcoolemiei nu poate fi efectuat numai pe baza declaraţiilor existente la dosar. (5) O expertiză privind calculul retroactiv al alcoolemiei se efectuează pentru o singură variantă de consum. (6) În acelaşi caz, pentru variante diferite de consum, expertiza se efectuează numai la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanţelor de judecată după cum urmează: de cel mult două ori, la solicitarea organelor de poliţie; a treia oară numai la solicitarea parchetului; ori de câte ori solicită instanţa de judecată.
Secţiunea V – Constatarea şi Expertiza Medico-Legală pe cadavre
Art. 34 (1) Constatarea şi expertiza medico-legală pe cadavru implică: a) examinări la locul unde s-a găsit cadavrul sau în alte locuri, pentru constatarea indiciilor privind cauza morţii şi circumstanţele ei; b) examinarea exterioară a cadavrului şi autopsia, inclusiv exhumarea, după caz; c) examinări complementare de laborator, cum ar fi cele histopatologice, bacteriologice, toxicologice, hematologice, serologice, biocriminalistice. (2) Autopsia medico-legală a cadavrului se efectuează la solicitarea organelor judiciare,numai de către medicul legist, fiind obligatorie în următoarele cazuri: 1. moarte violentă, chiar şi atunci când există o anumită perioadă între evenimentele cauzale şi deces; 2. cauza morţii nu este cunoscută; 3. cauza morţii este suspectă. Un deces este considerat moarte suspectă în următoarele situaţii: a) moarte subită; b) decesul unei persoane a cărei sănătate, prin natura serviciului, este verificată periodic din punct de vedere medical; c) deces care survine în timpul unei misiuni de serviciu, în incinta unei întreprinderi sau instituţii; d) deces care survine în custodie, precum moartea persoanelor aflate în detenţie sau private de libertate, decesele în spitalele psihiatrice, decesele în spitale penitenciare, în închisoare sau în arestul poliţiei, moartea asociată cu activităţile poliţiei sau ale armatei în cazul în care decesul survine în cursul manifestărilor publice sau ori deces care ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului, cum este suspiciunea de tortură sau oricare altă formă de tratament violent sau inuman; e) multiple decese repetate în serie sau concomitent; f) cadavre neidentificate sau scheletizate; g) decese survenite în locuri publice sau izolate; h) moartea este pusă în legătură cu o deficienţă în acordarea asistenţei medicale sau în aplicarea măsurilor de profilaxie ori de protecţie a muncii; i) decesul pacientului a survenit în timpul sau la scurt timp după o intervenţie diagnostică sau terapeutică medico-chirurgicală. (3) Autopsia cadavrului, respectiv a părţilor de cadavru sau a pieselor scheletice, se efectuează numai în cazul în care organele judiciare pun la dispoziţia medicului legist: a) ordonanţa procurorului sau încheierea instanţei de efectuare a autopsiei, care conţine obiectivele acesteia; b) procesul verbal de cercetare la faţa locului; c) copia de pe foaia de observaţie clinică completă, în cazul persoanelor decedate în cursul spitalizării.
Art. 35 (1) Autopsia cadavrului se efectuează numai de către un medic legist, la morga serviciului de medicină legală sau a spitalului în a cărui rază teritorială s-a produs moartea sau a fost găsit cadavrul. (2) În mod excepţional, dacă nu există o astfel de morgă şi nici posibilitatea transportării cadavrului la morga cea mai apropiată, cu acordul medicului legist, autopsia se poate efectua acolo unde se află cadavrul sau într-un loc anume ales pentru aceasta.
Art. 36 (1) Transportul cadavrelor care urmează să fie autopsiate se asigură, de la locul faptei până la morgă, cu vehicule special amenajate, aflate în dotarea unităţilor medico-legale, sau cu alte mijloace. (2) Organele de urmărire întocmesc dosarul de identificare a cadavrului, în care se include şi rezultatul autopsiei, după cum urmează: a) în toate cazurile se asigură identificarea cadavrului prin aplicarea unei brăţări de identificare la mâna dreaptă pe care să figureze data, datele de identificare şi persoana sau autoritatea care a consemnat datele; b) aplicarea brăţării de identificare este asigurată de unităţile sanitare, de lucrătorii de poliţie sau de medicii legişti, după caz; c) brăţara de identificare nu poate fi înlăturată, nici cu ocazia înhumării; în cazul în care se impune corectarea datelor de identitate, aceasta se face prin aplicarea unei alte brăţări, fără îndepărtarea brăţării, respectiv a brăţărilor, deja aplicate. d) transportarea cadavrelor fără brăţara de identificare nu este permisă. (3) Cadavrele se transportă în huse de plastic închise, indiferent de distanţă, astfel: a) în cazul cadavrelor în stare avansată de putrefacţie se folosesc huse de transport impermeabile; b) în cazul deceselor determinate de boli infecto-contagioase, a căror declarare este obligatorie, se folosesc huse de transport impermeabile şi închise ermetic.
Art. 37 (1) Exhumarea cadavrelor în vederea expertizelor medico-legale se face numai la solicitarea scrisă a organelor judiciare. (2) Examinarea cadavrului deja autopsiat se face de către o comisie de experţi care au un grad profesional mai mare decât cel al expertului care a efectuat prima expertiză. (3) Examinarea cadavrului exhumat şi autopsia se fac fie la locul unde se află cadavrul, fie la o prosectură din apropiere.
Art. 38 (1) Medicul legist este asistat la efectuarea autopsiei de personal sanitar mediu sau auxiliar. Autopsia medico-legală trebuie să fie completă, fără a omite vreun segment, ţesut sau organ. (2) Nu se pot formula concluzii medico-legale privind cauza şi împrejurările morţii numai pe baza unor examene externe sau interne parţiale. (3) Pentru atestarea leziunilor traumatice externe, respectiv interne, se pot efectua fotografii. (4) Medicul legist nu poate elibera certificat de deces fără efectuarea autopsiei medico-legale, cu excepţia cazurilor în care decesul a intervenit ca urmare a catastrofelor.
Art. 39 Materialele biologice, cum ar fi: organe, sânge, umori, conţinut gastro-intestinal, secreţii, precum şi corpurile delicte care au astfel de urme biologice se transportă la institutele de medicină legală împreună cu documentaţia corespunzătoare.
Art. 40 (1) Cadavrele autopsiate se îmbălsămează la institutele de medicină legală şi prosecturile spitalelor, potrivit instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei, după eliberarea certificatului constatator de deces, de către persoanele competente. (2) Îmbălsămările şi alte servicii funerare pot fi realizate şi de către persoanele fizice sau juridice, în condiţiile legii, cu avizul institutelor de medicină legală.
Art. 41 Înhumarea persoanelor fără reprezentanţi legali sau fără identitate se face prin grija primăriilor, cu informarea prealabilă a organelor de poliţie.
Art. 42 Autopsiile, respectiv măsurile privind acestea, se realizează cu respectarea eticii medicale şi a demnităţii persoanei decedate.
Art. 43 Regulamentul privind efectuarea autopsiilor medico-legale se elaborează de către Consiliul superior de medicină legală cu respectarea Recomandării nr. R(99)-3/02.02.1999 a Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei privind armonizarea regulilor autopsiei medicolegale pentru statele membre şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
Art. 44 (1) Conducerea unităţilor sanitare are obligaţia de a sesiza în primele 24 ore organele de urmărire penală cu privire la decesele care au survenit în unitatea sanitară, în condiţiile prevăzute de prezentul ordin. În aceste cazuri nu se eliberează certificat medical constatator al decesului. (2) În cazurile prevăzute la alin (1) cadavrul se va pune la dispoziţia instituţiilor medico-legale, în vederea efectuării autopsiei, în cel mult 24 ore de la sesizarea organelor de urmărire penală.
Art. 45 (1) Decesul unei persoane sau al unui nou-născut, indiferent de cauza morţii, poate fi constatat numai de către un medic care are dreptul de liberă practică. (2) Certificatul de deces se eliberează numai după apariţia semnelor de moarte reală şi numai după trecerea a 24 ore de la deces. (3) Eliberarea certificatului de deces nu se poate face fără examinarea externă a cadavrului de către medic. În cazul constatării cu această ocazie, a unor situaţii prevăzute de Art. 34 alin. (2) medicul are obligaţia să refuze eliberarea certificatului de deces şi să solicite organelor judiciare o autopsie pentru elucidarea cauzei morţii.
Art. 46 În cazul în care medicul anatomopatolog al unei instituţii sanitare efectuează o autopsie şi constată cu această ocazie existenţa unor situaţii prevăzute de Art. 34 alin. (2), opreşte lucrarea începută şi anunţă organul judiciar competent.
Art. 47 În cazurile prevăzute la Art. 44 alin (1), la Art. 45 alin. (3) şi la Art. 46 certificatul medical constatator al decesului va fi eliberat numai de către un medic legist, după efectuarea autopsiei medico-legale.
Art. 48 În vederea efectuării examinării medico-legale, precum şi a autopsiei, cadavrul se pune la dispoziţie expertului pentru un termen ce nu poate depăşi 72 de ore.
Secţiunea VI – Noua Expertiză Medico-Legală
Art. 49 (1) O nouă expertiză medico-legală se efectuează de către o comisie de experţi, indiferent dacă prima expertiză a fost efectuată de către un singur medic legist sau de mai mulţi medici legişti ori de o comisie. Raportul noii expertize se elaborează pe baza constatărilor directe ale comisiei şi pe baza materialului necesar din dosarul cauzei. (2) Comisia de expertiză medico-legală se instituie şi se compune din cel puţin 2 experţi cu un grad profesional egal sau superior expertului sau experţilor care au efectuat expertiza anterioară, iar la grade profesionale egale se vor utiliza grade didactice superioare. Gradele profesionale, în ordine crescătoare, sunt: medic specialist, medic primar, doctor în medicină. Gradele didactice, în ordine crescătoare, sunt: preparator universitar, asistent universitar, şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar. (3) Noua expertiză medico-legală constă în reluarea sau/şi refacerea investigaţiilor medico-legale în cazul în care se constată deficienţe, omisiuni sau/şi aspecte contradictorii la expertizele precedente. Concluziile unei noi expertize se redactează pe baza constatărilor sau expertizelor medico-legale anterioare, a aspectelor specifice speţei, a probelor noi, incluse în dosarul cauzei, precum şi a obiecţiilor formulate de organele judiciare.